Mi-e dor de țara care nu e
pentru că tot ceea ce e am obosit să mai vreau.
Luna îmi povestește în rune argintii
despre țara care nu e.
Țara, în care orice dorință ni se împlinește în chip minunat,
țara, în care ni se desprind toate lanțurile,
țara, în care ne răcorim fruntea zdrobită
în roua lunii.
Viața mea a fost o rătăcire arzîndă.
Un singur lucru însă am găsit, unul singur am cîștigat cu adevărat:
drumul spre țara care nu e.

În țara care nu e
se află iubitul meu cu o strălucitoare coroană.
Iubitul meu cine e? Noaptea e neagră
și stelele răspund tremurând.
Iubitul meu cine e? Cum se numește iubitul?
Tot mai înalt se boltesc cerurile
și copilul omului se îneacă în cețuri nesfârșite
și nu știe vreun răspuns.
Dar copilul omului nu este altceva decât însăși certitudinea
și își întinde brațele mai presus de toate cerurile.
Și atunci vine un răspuns: Eu sunt cel pe care îl iubești
Și pe care îl vei iubi
întotdeauna.