Ce tot afirmă lângă drum ovăzul
cu da și da lin aplecându-și spice
și mustăcind prin fața mea când trec?

Se vălurește pus pe temenele
cu da și da și da și da și da
ironizând ce gânduri biete treier.

Lingușitor al vântului, prin coamă
mâna zeiței pare că-l răsfață;
să fie Ceres sau e însăși Parca

ivită-n drumul meu cu un paner
de ghemuri și de ațe încâlcite?
Perfidă comedie a naturii,

fie că-ntreb: "ales-am bine drumul?"
sau de gândesc:"să mă fi rătăcit?"
el tot balans de da și da și da...

Și Parca trage sforile de aer
să nici nu simți când va țâșni din lan
o dropie de aur către soare

sau sufletul, atunci aflând răspunsul...