Poetul dacă doarme netulburat în flori
treziți-l voi prieteni căci vin scerători
cu palme înroșite ascunse printre maci
dacă eu tac tu mâine n-ai nici un drept să taci.
De mii de ani pământul precum un ceas e-ntors
aceiași cai mănâncă mereu același orz
unde mormântul ține în brațe alt mormânt
ning oase de luceafăr pe-o gură de pământ
și dragostea se duce mai sus de noi mai sus
iubim chiar răsăritul ce ne-a promis apus
cum ne-am întins în zare cu trupul ca un pod
și-am îmblânzit zăpada venind din Polul Nord
și fiarele vărsate de prea străine cuști
(târziu în loc de gloanțe ardeau cuvinte-n puști)
le-om arăta o țară cu grâu păzit de maci,
când eu nu tac tu mâine n-ai nici un drept să taci.