Privirea moartă, pironită-n prag,
Beți de întuneric, clătinând bezne,
Gârbovi se urnesc, rupți de glezne,
Moș după moș, toiag după toiag.

Cu capul în noapte, cu părul rar, zăpadă,
Câte unul, împleticit de o cioată,
Începe a lovi vântul. Cu bățu-n mâini înoată
Și cade ca o zdreanță cel zdrențăros, grămadă.

Și nimeni nu se-oprește, pe cel căzut să-l scoale,
Pentru o para, pe alocuri, se-ncinge-ncăierare,
Mănunchi urlând, bătând la întâmplare,
Lovesc cu bâta-n țeste sau unde-i osul moale.

* * *

Au mai rămas câțiva când a cântat cocoșul.
Rănile-și numără prin carnea lor nătângă,
Cu ochii morți, ce nu mai pot să plângă,
Ei n-au văzut, dar știu că sângele e roșu.