Trei călăreți pe câmpul gol,
Învinși, se-ntorc domol, domol.

Din răni adânci cad stropii grei,
Simt caii sânge cald pe ei.

Din frâie picură, din șa;
De colb și spume-i spală-abia.

Caii-l rețin, călcând tihnit,
Astfel prea gros e, prea grăbit.

Merg călăreții-n strâns alai,
Se sprijină-ntre ei pe cai.

Mâhniți, în față se privesc
Și unul altuia-și grăiesc:

"M-așteaptă-o floare în pridvor,
De-aceea-mi pare rău că mor."

"Am casă, curte și grădini,
Dar am să mor printre străini."

"Eu doar la Domnul caut har,
Și-atât. Dar mor cuprins de-amar."

Pândind al morții drum spre-apus,
Trei vulturi și-i împart de sus,

Astfel:"Acesta-i prânzul tău,
Cellalt al lui, acesta-al meu."