Vecine Dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopți lungi, cu-a mea bătaie -
e că-ți aud suflarea rareori
și știu că tu ești singur în odaie.
Și când îți trebuie ceva nu-i nimeni,
când dibuiești, nu îți dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, și altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
și el s-ar prăbuși
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Și chipurile-ți stau ca nume-n față.
Și dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăsește,
pe cadre, strălucind, se risipește.

Și simțurile-mi care-ngheață
sunt fără țară și s-au rupt de tine.

În românește de Maria Banuș