În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
si-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
si mă dezmierzi cu frunza-ti jucăusă?

O, cine stie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.