Atata liniste-i în jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.

In piept
mi s-a trezit un glas strain
si-un cantec canta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune ca stramosii cari au murit fara de vreme,
cu sange tanar inca-n vine,
cu patimi mari in sange,
cu soare viu in patimi,
vin,
vin sa-si traiasca mai departe
in noi
viata netraita.

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna.

O, cine stie - suflete,-n ce piept iti vei canta
si tu odata peste veacuri
pe coarde dulci de liniste,
pe harfa de-ntuneric - dorul sugrumat
si franta bucurie de viata? Cine stie?
Cine stie?