Noaptea 'n Doma intristata, prin lumini ingalbenite
A facliilor de ceara, care ard langa altare -
Pe cand bolta 'n fundul Domei sta intunecoasa, mare
Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite,

In biserica pustie, langa arcul in parete
Genunchiata sta pe trepte o copila, ca un înger,
Pe-a altarului icoana in de raze rosii frangeri
Palida si mohorâta maica Domnului se vede.

O faclie e infipta intr'un stalp de peatra sura,
Lucii picaturi de smoala la pamant cad sfârâind
Si cununi de flori uscate fasaiesc amirosind,
S'a copilei rugaciune tainic un soptit murmura.

Cufundat in intuneric, lang'o cruce marmurita,
Intr'o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza,
Coatele pe bratul crucii le destinde si le-asaza,
Ochii cufundati in capu-i, fruntea trista si 'ncretita.

Si barbia lui s'apasa pe al pietrei umar rece,
Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb;
Abia candela cea trista cu reflectul ei ros-alb
Bland o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece.

Ea un înger, ce se roaga - El un demon, ce viseaza;
Ea o inima de aur - El un suflet aposat;
El in umbra lui fatala sta 'ndaratnic razimat -
La picioarele Madonei trista, sfanta Ea vegheaza.

Pe un mur inalt si rece de o marmura curata
Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina,
Se resfrange ca 'n oglinda a copilei umbra plina -
Umbra ei, ce ca si dansa sta in ruga 'ngenunchiata.

Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,
Cu de marmur'alba fata si cu mainile de ceara,
Val - o negura diafanta mestecata 'n stele, clara
E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire –

Ce-ti lipseste sa fii inger? aripi lungi si constelate?
Dar ce vad? Pe-a umbrei tale umeri vii ce se intinde?
Doua umbre de aripe ce se misca tremurande,
Doua aripe de umbra catra ceruri ridicate.

O nu-i umbra ei aceea - este angeru-i de paza,
Langa marmura cea alba vad fiinta-i aeriana,
Peste viata-I inocenta viata lui cea sfanta plana,
Langa dansa el se roaga, langa ea ingenuchiaza

Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este,
Ansa aripele-I albe lume'a le vedea nu poate;
Muri sfintiti de-a omenirei rugaciuni indelungate
Vad aripele-I diafane si de dansele dau veste.

Te iubesc! Era sa strige demonul in a lui noapte,
Dara umbra 'naripata a lui buze le inmoae;
Nu spre-amor - spre 'nchinaciune el genunchi-si incovoae
Si asculta, dus din lume, a ei dulci si timizi soapte.

………………………………………………………………
Ea? -- O fiica e de rege blonda 'n diadem de stele,
Trece 'n lume fericita, înger, rege si femee, --
El - rascoala in popoare a distrugerei scantee
Si in inimi pustiite samana gandiri rebele.

Desparititi de-a vietii valuri, intre el si intre dinsa -
Veacuri sunt de cugetare, o istorie, un popor;
Une ori - de si arate - se 'ntalnesc si ochii lor
Se privesc, par a se soarbe in dorinta lor aprinsa.

Ochii ei cei mari albastri, de blandete dulci si moi,
Cu adanc patrund in ochii lui cer negri furtunosi,
Si pe fata lui cea slaba trece-usor un nour ros -
Se iubesc - si ce departe sunt deolalta amandoi!

A venit un rege palid, si coroana sa antica,
Grea de glorii si putere, l'a ei poale-ar fi depus,
Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus
Si in mana-i insceptrata, mana ei angusta mica.

Dar nu - muta ramas-au buzele-I abia deschise,
Muta inima-i in pieptu-I, mana ei trase 'ndarat.
In a sufletului taina ea iubea. Clar si incet
Se ivea fata de demon feciorestilor ei vise.

Ea-l vedea miscand poporul cu idei reci, indraznete.
Ce puternic e! gandi ea cu-amoroasa dulce spaima,
El presentul el rascoala cu-a gandirilor lui faima
Contra tot ce gramadira veacuri lungi si frunti marete.

El ades suit pe-o piatra cu turbare se 'nfasoara
In stindardul ros si furntea-i aspra-adanca, incretita,
Parea ca o noapte neagra de furtune-acoperita,
Ochii fulgerau si vorba-i trezea furia vulgara.

…………………………………………………………
Pe un pat sarac asuda intr'o lunga agonie
Tanarul. O lampa 'ntinde limb'avara si subtire,
Sferaind in aer bolnav - nimeni nu-i stie de stire,
Nimeni soarta-i n'o 'mblanzaste, nimeni fruntea nu-i mangae.

Ah! acele ganduri toate indreptate contra lumei,
Contra legilor ce-s scrise, contra odihnii 'mbracate
Cu-a lui Dumnezeu numire - astazi toate-s indreptate
Contra inimei murinde -- sufletul vor sa-i sugrume!

A muri fara speranta! Cine stie-amaraciunea
Ce-I ascunsa 'n aste vorbe? -- Sa te simti neliber, mic,
Sa vezi marele-aspiratii ca-s reduse la nimic,
Ca domnesc in lume rele, caror nu te poti opune,

Ca-opunandu-te la ele tu viata-ti risipesti -
Si cand mori, sa vezi ca 'n lume vietuit-ai in zadar:
O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar
Mai crud, nici e cu putinta. Simti ca nimica nu esti.

Si acele ganduri negre mai nici a muri nu-l lasa:
Cum a intrat el in viata! Cat amor de drept si bine,
Cata sincera fratie adusese el cu sine!
Si rasplata? -- Amarirea, care sufletu-i apasa.

Dar prin negurile negre, care ochii ai acopar,
Se apropie-argintoasa umbra nalt'a unui înger,
Se asaza lin pe patu-I; ochii lui orbiti de plangeri
Ea-i saruta; de pe dansii negurile se descopar –

Este Ea - Cu-o multumire adanca, ne mai simtita,
El in ochii ei se uita. Mandra-i de induiosere,
Ceasul ultim ai impaca toata viata-I de durere.
Ah! sopteste el pe moarte, cine esti gacesc, iubita.

Am voit viata 'ntreaga sa-pot rascula poporul
Cu gandirile-mi rebele contra cerului deschis -
El n'a vrut ca sa condamne pe demon, ci a trimis
Pe un înger, sa ma 'mpace, si 'mpacarea - e amorul.