Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba,
Ce cu-a turmelor pasune, a ei patrie s-o schimba,
La pământ dormea tinandu-si capatai mana cea dreapta;
Dara ochiu,-nchis afara, inlauntru se desteapta.
Vede cum din ceruri luna luneca si se coboara
Si s-apropie de dansul preschimbata în fecioara.
Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri;
Ochii ei sunt plini de lacrimi de umbra tainuitelor dureri;
Codrii se infioreaza de atata frumusete,
Apele-ncretesc în tremur straveziile lor fete,
Pulbere de diamante cade fina ca o bura,
Scanteind plutea prin aer si pe toate din natura
Si prin mandra fermecare sun-o muzica de soapte...
Ea, sezand cu el alături, mana fina i-o intinde,
Parul ei cel negru-n valuri de matasa se desprinde:
- Las' să leg a mea viata de a ta... In bratu-mi vino,
Si durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vietii este si de veacuri si de stele
Eu să fiu a ta stapana, tu stapan vietii mele.

Si cum o privea sultanul, ea se-ntuneca... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum ca rasare,
Care creste intr-o clipa ca în veacuri, mereu creste,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lateste;
Umbra lui cea uriasa orizontul il cuprinde
Si sub dansul universul intr-o umbra se intinde;
Iar în patru parti a lumii vede siruri muntii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul si Balcanii seculari;
Vede Eufratul si Tigris, Nilul, Dunarea batrana -
Umbra arborelui falnic peste tot e stapana.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Si corabiile negre leganandu-se pe rauri,
Valurile verzi de graie leganandu-se pe lanuri,
Marile Tarmuitoare si cetati langa limanuri,
Toate se intind nainte-i... ca pe-un urias covor,
Vede tara langa tara si popor langa popor -
Ce prin neguri alburie se strevad si se prefac
In ininsa-mparatie sub o umbra de copac.

Vulturii porniti la ceruri pan'la ramuri nu ajung,
Dar un vant de biruinta se porneste indelung
Si loveste randuri, randuri în frunzisul sunator,
Strigate de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul crestea ca marea tulburata si inalta,
Urlete de batalie s-alungau dupaolalta,
Insa frunzele-ascutite se indoaie dupa vant
Si deasupra Romei noua se inclina la pământ.

Se cutremura sultanul... sedesteapta... si pe cer
Vede luna cum pluteste peste plaiul Eschiser.
Si priveste trist la casa seihului Edebali;
Dupa gratii de fereastra o copila el zari
Ce-i zambeste, mladioasa ca o creanga de alun;
E a seihului copila, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul ca-i trimis de la profet,
Ca pe-o clipa se naltase chiar im rai la Mahomet,
Ca din dragostea-i lumeasca un imperiu se va naste,
Ai caruia ani si margini numai cerul le cunoaste.

Visul sau se-nfiripeaza si se-ntinde vultureste,
An cu an imparatia tot mai larga se sporeste,
Iara flamura cea verde se inalta an cu an,
Neam cu neam urmandu-i zborul si sultan dupa sultan.
Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid...
Pan-în Dunare ajunge furtunosul Baiazid...

La un semn, un tarm de altul, legand vas de vas, se leaga
Si în sunet de fanfare trece oastea lui intreaga;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah si spahii
Vin de-ntuneca pamantul la Rovine în campii;
Raspandindu-se în roiuri, intinzand corturile mari...
Numa-n zarea departarii suna codrii de stejari.

Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n varf de bat.
Baiazid, privind la dansul, il intreaba cu dispret:
- Ce vrei tu?
- Noi? Buna pace! Si de n-o di cu banat,
Domnul nostru-ar vrea să vaza pe maritul imparat.

La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort
Un batrân atat de simplu, dupa vorba, dupa port.
- Tu esti Mircea?
- Da-mparate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini.
- Orice gând ai imparate, si oricum vei fi sosit,
Cat suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!
Despre partea inchinarii insa, doamne, să ne ierti;
Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca să ne certi,
Ori vei vrea să faci intoarsa de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn si noua din mila mariei-tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace de-i razboi.
- Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Ca intreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi batrane, cati în cale mi s-au pus!
Toata floarea cea vestita a intregului Apus,
Tot ce sta în umbra crucii, imparati si regi s-aduna
Să dea piept cu uraganul ridicat de semiluna.
S-a-mbracat în zale luciicavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
In turbarea-i furtunoasa a cuprins pământ si mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mana semn a face,
Si Apusul isi impinse toate neamurile-ncoace;
Pentru a crucii biruinta se miscara rauri-rauri,
Ori din codri rascolite, ori starnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri,
Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se miscau ingrozitoare ca paduri de lanci si sabii,
Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii!...
La Nicopole văzut-ai cate tabere s-au strans
Ca să steie inainte-mi ca si zidul neanvins.
Când vazui a lor multime, cata frunza, cata iarba,
Cu o ura nempacata mi-am soptit atunci în barba,
Am jurat ca peste dansii să trec falnic, fără pas,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovas...
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Si purtat de biruinta, să mă-mpiedic de-un mosneag?
- De-un mosneag, da, imparate, căci mosneagul ce privesti
Nu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti.
Eu nu ti-as dori vreodata să ajungi să ne cunosti,
Nici ca Dunarea să-nece spumegand a tale osti.
Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe;
Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;
Imparati pe care lumea nu putea să-i mai incapa
Au venit si-n tara noastra de-au cerut pământ si apa -
Si nu voi ca să mă laud, nici ca voi să te-nspaimant,
Cum venira, se facura toti o apa s-un pământ.
Te falesti ca inainte-ti rasturnat-ai valvartej
Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji?
Tu te lauzi ca Apusul inainte ti s-a pus?...
Ce-i mana pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulga de pe fruntea ta de fier,
A credintei biruinta cata orice cavaler.
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul...
Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!

Si abia pleca batranul... Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa;
Calaretii umplu campul si roiesc dupa un semn
Si în caii lor salbatici bat cu scarile de lemn,
Pecopite iau în fuga fata negrului pământ,
Lanci scanteie lungi în soare, arcuri se intind în vant,
Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindini,
Orizontu-ntunecandul, vin sageti de pretutindeni,
Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie...
Urla campul si de tropot si de strigat de bataie.
In zadar striga-mparatul ca si leul în turbare,
Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare;
In zadar flamura verde o ridica inspre oaste,
Căci cuprinsa-i de pieire si în fata si în coaste,
Căci se clatina rarite siruri lungi de batalie;
Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie,
In genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna,
Când sagetile în valuri, care suera, se toarna
Si lovind în fata,-n spate, ca si crivatul si gerul,
Pe pământ lor li se pare ca se naruie tot cerul...
Mirce insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calca totul în picioare;
Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti,
Printre cetele pagane trec rupandusi large uliti;
Risipite se-mprastie a dusmanului siraguri,
Si gonind biruitoare tot veneau a tarii steaguri,
Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata -
Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata.
Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romana.

Pe când oastea se aseaza, iata soarele apune,
Voind crestetele nalte ale tarii să-ncunune
Cu un nimb de biruinta; fulger lung incremenit
Margineste muntii negri în intregul asfintit,
Pin' ce izvorasc din veacuri stele una cate una
Si din neguri, dintre codri, tremurand s-arata luna
Doamna marilor s-a noptii varsa liniste si somn.
Langa cortu-i, unul dintre fii falnicului domn
Sta zambind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
So trimita dragii sale, de la Arges mai departe:
"De din vale de Rovine
Graim , Doamna, catre Tine,
Nu din gura, ci din carte,
Ca ne esti asa departe.
Te-am ruga, mari ruga
Să-mi trimiti prin cineva
Ce-i mai mandru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprancenele;
Ca si eu trimite-voi
Ce-i mai mandru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul si cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprancenele,
Si să stii ca-s sanatos,
Ca, multumind lui Cristos,
Te sarut, Doamna, frumos."

....................................................

De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii...
In izvoarele batrane pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut
Poti să-ntampini patriotii ce-au venit de-atunci incolo?
Inaintea acestora tu ascunde-te Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de mariri va adumbriseti,
Ati ajuns acum de moda de va scot din letopiset,
Si cu voi drapandu-si nula, va citeaza toti nerozii,
Mestecand veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Ramaneti în umbra sfanta, Basarabi si voi Musatini,
Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,
Ce cu plugul si cu spada ati intins mosia voastra
De la munte pan'la mare si la Dunarea albastra.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu intre-ai nostri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem langa capistea spoielii?
Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii,
N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti
In aplauze grele a canaliei de uliti,
Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,
Masti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,
De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?
Nici visezi ca inainte-ti sta un stalp de cafenele,
Ca isi rade de-aste vorbe inghitindu-le pe ele.
Vezi colo pe uraciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mproscata si la falci umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;
Toti pebuze-avand virtute, iar în ei moneda calpa,
Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa,
Si deasupra tuturora, oastea să si-o recunoasca,
Isi arunca pociturabulbucatii ochi de broasca...
Dintre-acestia tara noastra isi alege astazi solii!
Oameni vrednici ca să saza în zidirea sfintei Golii,
In cacamesi cu maneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie.
Patriotii! Virtuosii, ctitori de asezaminte,
Unde spumega desfraul în miscari si în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri
Si aplauda frenetic schime, cantece si jocuri...
Si apoi în sfatul tarii se adun să se admire
Bulgaroi cu ceafa groasa, grcotei cu nas subtire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
Să ajunga-a fi stapana si pe tara si pe noi!
Tot ce-i insemnat cu pata putrjunii de natura,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii!

Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!
I-e rusine omenirii să va zica voua oameni!
In aceasta cuma-n lume si aceste creaturi
Nici rusine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
Indraznesc ca să rosteasca pan' si numele tau... tara!

La Paris, în lupanare de cinismu si de lene,
Cu femeile-i pierdute si-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ati pus averea, tineretele la stos...
Ce a scos din voi Apusul când nimic nu e de scos?

Ne-ati venit apoi, drept minte o sticluta de pomada,
Cu monoclu-n ochi, drept arma betisor de promenada,
Vestejiti fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept stiint-avind în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toata vrun papuc de curtezana...
O, te-admir, progenitura de origine romana!

Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
Va mirati cum de minciuna astazi vi se mai trece?
Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vaneaza si castigul fără munca,
Azi, când fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca să nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!
Da, castigul fără munca, iata singura pornire,
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lasati macar stramosii ca să doarma-n colb de cronici
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu Tepes doamne, ca punand mâna pe ei,
Să-i imparti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puscarie si la casa de nebuni!