Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat...
de toate versurile pe care incâ nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea tîrzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pîn^la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odata, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Și ochii-ar luneca, pustii de gînduri -
ca peste un destin ce se amînă -
peste acele, dragi și sfinte, rînduri,
precum transcrise de-o străină mînă.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
și în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aș răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.