Cum te-njosesc, o, sfântă poezie,
Toți nătărăii, și-n ce chip îți calcă
Întreaga demnitate în picioare
Tocmai când vor să te slăvească. Toți
Acești neunși pontifi ai tăi
Proclamă-n gura mare că ai fi
O boierească sală strălucită,
În care cuviincios nu poți să intri
Decât în sclipitori pantofi de lac.
Tăceți, voi, minciună-i pe de-a-ntregul.
Nu-i casă de palavre poezia
Pentru înzorzonații guralivi,
Aleșii pe-o sprânceană din saloane:
Mai mult e poezia! E-o clădire
Deschisă orișicui vrea să se roage,
Cu un cuvânt: un templu-n care-i slobod
Să intri în opinci și chiar desculț.

(Satu Mare, 1847)

(traducere de Eugen Jebeleanu)