Asa se numeste ultimul cane al casei noastre. E seminta de lup. O catelusa sprintena, cu bot ascutit si ochi de caprioara.
A cunoscut-o pe Babeta, l-a stiut si pe Iernila.
Copiii care au crescut-o in dulce Targul Iesului, acum sunt tineri la Bucuresti. Iar Roro, in a paisprezecea iarna a vietii, e batrana.
Latra babuta cu ochi de caprioara in noaptea Ajunului, la fereastra luminata a stapanului pribeag in timp.
E tare tarziu. Copii cu stele nu mai trec. Nici umbrele. A ostenit si fruntea vaslasului si mana lui.
E ceasul somnului, Roro. De ce latri?
- Ham-ham!
- Ai dreptate, Roro.
Suntem singuri, fiecare cu glasul singuratatii noastre.