agonia
italiano

v3
 

Agonia.Net | Regolamento | Mission Contatto | Registrati!
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
dello stesso autore


Traduzioni di questo testo
0

 I commenti degli utenti


print e-mail
Lettori: 37769 .



Dreptatea lui Þepeș (legendă populară)
prosa [ ]
pentru copii
Raccolta: poezii pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Autor_Necunoscut ]

2005-09-11  | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana]    |  Inserito da Tiberiu Juganaru



Pe timpul domniei lui Vlad Þepeș, un neguțător care se afla în călătorie pe la noi spuse să se strige pe la răspântii că a pierdut o pungă cu o mie de lei. El făgădui o sută de lei acelui care o va găsi și i-o va da. Nu trecu mult și un creștin, om cu frica lui Dumnezeu, cum se aflau mulți români pe pe vremea lui Þepeș, se arătă păgubașului și-i zise:
- June negustor, mergând pe cale, la cotitura drumului de la răscrucile din dosul pescăriilor, am găsit punga aceasta. Eu socotesc că e a dumitale, deoarece am auzit strigând că ai pierdut o pungă cu bani.
- Într-adevăr, a mea este, și-ți foarte mulțumesc că mi-ai adus-o. Neguțătorul , începând să numere banii, se frământa cu mintea cum ar face să nu-i dea suta de lei cea făgăduită.
După ce numără toți banii, îi puse la loc în pungă, apoi zise celui ce i-o adusese:
- Am numărat, dragul meu, și am văzut că dumneata ți-ai oprit făgăduiala. În loc de o mie de lei, am găsit nouă sute. Și bine ai făcut, căci era dreptul dumitale.
- Jupâne negustor, a răspuns creștinul, rău și fără cale zici dumneata că-ți lipsește din pungă o sută de lei. Eu nici n-am dezlegat-o, să mă uit câți bani sunt într-însa. Cum am găsit-o așa ți-am adus-o!
- Îți spusei, zise neguțătorul cu glasul scurt, că am pierdut o pungă cu o mie de lei și mi-ai adus-o numai cu nouă sute.
Asta e! Omul nu mai zise nimic, ci ieși și se duce drept la Vodă, spre a se tângui.
- Măria-Ta, zise el, nu mi-a dat suta de lei cea făgăduită și nu mi-e ciudă atât pentru suta de lei, cât mi-e ciudă că mă bănuiește a nu fi fost om de omenie. Eu am fost curat ca argintul și nici prin gând nu mi-a trecut să mă ating de lucrul altuia.
Vodă pricepu tertipurile neguțătorului și porunci să i-l aducă. Ascultând și pe unul și pe altul și punând vorbele ambilor în cumpăna dreptății, văzu în care parte bate. Apoi, uitându-se țintă în ochii neguțătorului, zise:
- Dacă tu, jupâne neguțător, ai pierdut o pungă cu o mie de lei, iar acesta a găsit una cu nouă sute, este dovedit că această pungă nu este a ta. Tu, creștine, ia punga cu banii ce i-ai găsit și s-o dai acelui ce se va arăta că a pierdut o pungă cu nouă sute de lei; iar tu, jupâne neguțător, așteaptă până se va găsi o pungă cu cei o mie de lei, ce zici că ai pierdut-o.

.  |








 
shim Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. shim
shim
poezii  Cerca  Agonia.Net  

La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politica di condotta e confidenzialità

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!