Beduinul, pe când stătea cocoțat pe dromaderă, zări în pustia nisipoasă a deșertului un os zâmbitor.

De bună seamă, și-a zis beduinul, e un os de leu care și-a lăsat pe aicea prin deșert oasele alergând după Morgana.

De-asta e zâmbitor osul, mai zise beduinul în sinea sa căutând-o peste dunele de nisip, în dreapta și în stânga pe Morgana.

Haidem, mai zise el dromaderei, și se duseră în deșert, de-a dreptul spre orizont, zâmbind, în căutarea surâsului.