agonia italiano v3 |
Agonia.Net | Regolamento | Mission | Contatto | Registrati! | ||||
Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale | ||||||
|
||||||
agonia Post Consigliato
■ Geremiade
Romanian Spell-Checker Contatto |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-06 | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana] | Inserito da error
Eduard, în ceea ce-l privește, se afla într-o dispoziție cu totul diferită. Se gîndește atît de puțin la somn, încît nici nu-i trece prin minte să se dezbrace. Sărută de o mie de ori copia documentului, începutul în care se recunoaște scrisul de o copilărească timiditate al lui Ottilie; sfîrșitul abia dacă îndrăznește să-l sărute, deoarece crede a vedea propriul său scris." O, de-ar putea fi acesta un alt fel de document!" își spune el în taină; și totuși reprezintă pentru el, chiar și așa, cea mai frumoasă chezășie că dorința cea mai scumpă îi este împlinită. Doar documentul va rămîne în mîinile lui, și oare nu-l va păstra el neîncetat lîngă inimă, deși profanat prin semnătura unui al treilea?!
Luna, în descreștere, se înălța din spatele pădurii. Căldura nopții îl atrage pe Eduard în aer liber; el rătăcește încoace și încolo, este cel mai agitat și cel mai fericit dintre toți muritorii. Hoinărește prin grădini, ele i se par strîmte; aleargă pe cîmp, acesta i se pare mai întins. Se simte atras îndărăt, la castel; se află sub ferestrele lui Ottilie. Acolo se așează pe scara unei terase." Ziduri și zăvoare ne despart acum, își spune el, dar inimile noastre nu sînt despărțite. Dacă ar fi în fața mea, ar cădea în brațele mele, iar eu în ale ei, și ce ne trebuie mai mult decît această certitudine!" Totul în jur era calm, nici o boare nu adia; domnea o liniște atît de deplină, încît putea percepe munca neobosită a unor vietăți care scurmau sub pămînt și pentru care zi și noapte sînt totuna. Lăsat cu totul în voia visurilor sale fericite, adormi în sfîrșit, și nu se trezi înainte de a se fi ivit soarele, cu măreția privirii lui, împrăștiind primele neguri.
|
||||||||
Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. | |||||||||
La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politica di condotta e confidenzialitÃ