agonia
italiano

v3
 

Agonia.Net | Regolamento | Mission Contatto | Registrati!
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


dello stesso autore


Traduzioni di questo testo
0

 I commenti degli utenti


print e-mail
Lettori: 3710 .



Whiskey-Palace
poesia [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Ion_Vinea ]

2012-12-20  | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana]    |  Inserito da Yigru Zeltil



Doamnă, din orchestră sunetele-au șerpuit
pe terasa de var amețită de mare,
vuietele, glasurile, vântul și eșarfele
și culorile, din toate viorile.

Pașii metalici lunecă pe cântece sparte.
Unde sunt valsurile? și mai departe
unde sunt harfele?

Ritmic destinul bântuie-n trupuri. Fără de preget
tobe l-asmut.
Inimii-mi fii leagăn, inimii-mi fii scut,
doamnă, când te rotesc ca pe deget
până ți-e dulce, până ți-e cald,
pe tipsia de asfalt, și prin ora de smarald,
oră de apogeu:
doamna mea, visul meu.

Lâncede glasuri în larguri sleite de soare,
trepte de spumă de-abia, și aripi atrase pogoară,
siesta-n spirale de-azur ne leagănă inima vastă...
O, treacă de la mine, doamnă, această sirenă, această...
Sunt unul din zeii păgâni, fugiți de pe soclurile de nisip
ale pomenirii albastre, zei prinși în vârtejul jazului sughițat
de harapii cu ochi albi, în frac ultramarin, jiletci drojdie de vin,
cu perii creți și pomădați, -
prinși ca-n laț, prinși ca-n laț, -
sunt, iată-mă, precum ți-am spus,
un zeu minor cu paiu-n gură,
fără gând ascuns, fără ură,
pe acest istm de catran pe care a foxtrotat și Oedip
cu Antigona, mai acum un an, și hip! și iar hip!
marele orb țopăia fericit
de acest profan sfârșit.
"Dar ce rimă-mi trebuie mie
la un secret de familie"...
Sunt vremi ce nici cu gândul nu cuprinzi
când dintr-o dată iubirile mele toate aparțin defunctelor oglinzi?

Încă o pricină, doamnă, să spargem cupele de răcoare,
când degetele tale se zgârcesc pe-un fior în sandale,
când ochii noștri în lacrimi aclamă vasul-fantomă din zare,
când ochii noștri complici își închină faldurile pale
ale tăinuirii dintâi!
"Rămâi, o, nu pleca, rămâi!"
Ah, până diseară
(și fie-mi glasul tobă și fanfară)
salut regi în exil, cartofori și dame fatale,
șnapanii, chelnerii și donjuanii acestui templu fără vestale
(mai tare, mai tare),
salut stelele fixe și stelele căzătoare,
îngerii răi sau buni (nu importă, Domnul cu ei e),
și marinarii, "ah", la ultima lor gură de sare,
și fecioarele, "ah", la primul lor suspin de femeie.
Așa-i, doamnă, că sunt poet mare?
"Ah", și-un altar și-un hamac m-ar măguli pe țărmul
acesta de mare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. poezii
poezii
poezii  Cerca  Agonia.Net  

La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politica di condotta e confidenzialità

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!