Un hidrolat de lacrimi spală
Bolți verzi în crug :
Sub pom de carne jună-n bale,
Voi, cauciuc

Albit de luni particulare,
Cum sfera îi,
Băteți genunchiere tare,
O, voi momîi !

Noi ne iubeam în vremea asta,
Momîie bleu !
Mîncam răscoapte ouă, basta !
Mohor, oho !

M-ai uns poet tu, într-o seară,
Momîie blondă, da :
Ca să te biciui, tu coboară
ÃŽn poala mea ;

Scurt ți-am vomit briliantina,
Momîie neagră, da !
Mi-ai reteza tu mondolina
Cu fruntea ta.

Uscată-mi spută, ptiu ! momîie
Cu păr roșcat,
Tranșeea țîțelor, ca rîie
Þi-a infectat !

În ură voi, mici amoroase,
Mă coborîți !
Placați cu cîrpe dureroase
Sînii urîți !

Călcați-mi vechile terine
De sentiment;
- Hop, deci, voi fiți-mi balerine
Pentr-un moment ! …

Vi se scrintesc, ah omoplații,
Amoruri, voi !
O șchioapă stea-ntre șolduri, dați-i
Turu-napoi !

Cuvinte pentru-aceste spate
Am potrivit !
Aș vrea să vă zdrobesc pe spate
Că v-am iubit !

Morman de stele-anost ratate,
Ne stați în văz !
- În Domnul veți plesni,-ncărcate
De-abjectul păs !

Sub lunile particulare
Cum sfera îi,
Băteți genunchiere tare,
O, voi momîi !