Furia a părăsit câmpurile vitrege spicelor,
Iar cetatea, ceva mai târziu,
Până și ruinele-și pierdu.

Văd doar bâtlani cenușii rătăcind,
Între mlaștini și tufișuri,
Þipând îngroziți pe lângă cuiburile
Și găinațul puilor lacomi,
Chiar de se ivește doar o cioară.

Prin duhori se răspândește
Faima ce-ți rămâne
Și alt semn nu mai dai
Decât paraliticele
Forme ale lașității,
Dacă iau seama la respingătoarele-ți strigăte.