Cărți fără pleoape mângâieri impare
arcane ale marilor refugii
ochi al lui Scipio rostogolit în praf
nici o precizie nu-mi mai jignește
rigoarea de profet al umezelei

la pragul sacrilegiului argila
invidiindu-și lacătele suple
își caută complicități și spasme

nici o aluzie la tresărirea gurii
când oscilau ca într-o carapace
cearceaful-amiral și focul negru

(acolo unde limba își decantează mâlul
leoaica nopții mele îmi așternuse patul)

o jumătăți de păsări jumătăți de câini
și trestii care îmi distribuiți vocalele din ce în ce mai surde

iubim neîmblânzirea asta
gestul de iaz aburul cert și zumzetul tangibil
iubim în camere închise
cu mușcătura varului pe gură

geometri ai eclipselor culcați în leagăne minuțioase
fanatici frați ai torsiunilor pietrificate
pe lepra nu știu căror cărămizi
convalescenți ai rănilor docile
amanți de stuf între extaz și spaime
pe chei calcarul reconstituie
ultimul cuib al Marilor Ființe
sub scuturile oarbe ale mării
(copilul cu urechea la pământ ascultă
cum viermuiesc instinctele nisipului)

dar ne mai bântuie după aceea
hățișurile libertății noastre
furia pietrei călăuzitoare căutându-și praștia
firește ne mai bântuie răcoarea
obscurelor redeșteptări materne
firește mâna ei cu adjective și peisajul coapsei
ochiul lui Scipio rostogolit în praf acolo între dune
pe aerul neînfrunzit al feței

pânza de ploi a respirației acoperă grumazul
culcat pe patul ceremonial
strâns în păstaia semnelor intacte
privesc rotirea încăpățânată a femeilor cu capete de floarea-soarelui
ascult râsul de silex al neștiutei roți subpământene

(sporii cuțitului s-au ascuns în nisip
pasărea bate cu toiagul în poartă)

pe neîndoielnicul valtrap al verei
ulciorul e la buzele oprobiului
împrăștiat în pânda lui sub piele
paznic și castor al adâncurilor noastre
tatuatorul sării și-a clătinat unealta
nara înaltă a întunericului ne adulmecă frunțile

o, contemplare cheie de cenușă
numărul galben și culoarea patru s-au închis în violența lor
lemnul înnebunit cioplește umerii dulgherului

tu soră geamănă poți locui pe iarba mea nesperiată
departe de incestele metalului
gura mea îți rostește cuvintele
îmi pieptăn părul tău îți mângâi fața mea
plămânii tăi de soare sunt în plămânii mei
și somnul meu adie pe unghiile tale

tu singură în zonele ofrandelor suspecte
rostogolești ca pe un cerc rănit
durata și orgoliul rătăcirii noastre

(lăcusta dușumelei îți cumpănește pasul
încă un stol de păsări trece prin pământ)