Ce dacă fur?
Ce dacă sunt laș?
Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou
Și-i vărs gălbenușul pe oraș?

Ce știu eu decât să plâng?
Ce dacă gura mea nebună
A mușcat carne din lună?

Anii mi i-am pierdut prin amintiri întunecoase,
Am jinduit toată viața după lucruri frumoase.
Am hoinărit cu sufletul încins în sfoară
Și tinerețea mi-am măcinat-o ca o moară.
Din clasele pe care plângea igrasia
M-am înhăitat cu visul și cu poezia.

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,
Eu căruia visul i-a furat hainele?
La ce mai sunt bun?
Ce speranțe, ce tristeți am avut eu
Care am dat cu pietre în Dumnezeu?

Inima mea ca o văpaie
Luminează boii care fumează liniștea din paie.
Sângele meu ca o furtună
Clopoțeii stelelor îi sună.
Acum, nu mai plâng,
Gâtul trecutului nu-l mai strâng.

Arunc în urmă o gresie
Și munții își înalță privirile;
Arunc în urmă un pieptene
Și o pădure mă desparte de toate amintirile.