Multora firește le e dat să moară la galere-

Dedesubt unde zgreapțănă vîslele grele,

Alții sus, cu timona sălășluiesc în apropiere,

Păsările-n zbor le cunosc și țările de stele.

Multora veșnicile-ngreunate membre

Stau la rădăcinile vieții-ncîlcite

Altora scaunele sunt pregătite

Alături de sibile, de regine,

Hălăduind aice ca acasă

Cu mintea și cu mîini ușoare.

Și totuși dincolo o umbră cade

Din aste vieți în celelalte.

Fiind ele ușoare, grele,

Ca aerul de humă se împreună.

Oboselile popoarelor pe deplin uitate

Nu mi le pot scutura de pe pleoape

Nici să-mi țin sufletul înfricoșat departe

De căderea mută a stelelor îndepărtate:

Sorți nenumărate se deapănă cu a mea

Și joacă întrepătrunse toate ființarea

Și partea-mi e mai mare decît a astei vieți

Flamă subțire ori prea îngustă liră.