Vino, dragostea mea, vino, în noaptea asta
singură și tristă din Italia. Am nevoie
de umerii tăi puternici și frumoși.
De brațele tale mândre, de arcul
puternic al coapselor tale, de acea
zvâcnire a piciorului, de linia fermă
care te înconjură și te susține,
tu, fericita mea mare, plaja mea sinceră.
Cum să-ți spun, dragoste, în noaptea asta
solitară din Genova, ascultând
inima albastră a talazurilor,
că ești tu într-adevăr cea care vine
pe crestele de spumă?
Sărută-mă, dragoste, în noaptea asta tristă.
Îți voi spune vorbele pe care buzele mele,
de atâta dragoste, încă n-au cutezat să le spună.
Dragostea mea, dragostea mea, e creștetul tău
de aur întins lângă mine, aprinsa
lui dumbravă nesfârșită de toamnă care mă ascultă.
Auzi-mi chemarea. Viața mea,
da, viața mea, singura mea viață.
Și a mai cui, și a mai cui încă, dacă doar eu
pot fi cel care cântă la urechea ta:
viață, viață, viața mea, viață a mea?
Ce sunt fără tine, dragostea mea? Spune-mi ce-aș fi
fără acest puternic și dulce zid fraged
care-mi dă lumină când îmi dă umbră,
vise, când fuge din ochii mei.
Nu pot să dorm. Câte aurore,
obscure, fluturând brațele prin întuneric,
fără să te găsesc dragoste, dragoste! Fără tine,
câte amare lovituri de sare peste gură!
Unde ești? Unde ești? Spune-mi, dragostea mea.
Mă asculți? Nu mă simți
sosind ca o lacrimă care te cheamă
în noaptea asta, pe deasupra mării?



Traducere Geo Dumitrescu