De ce te-ai urca, iubire-n acest turn,
în tine ar pătrunde, cu vântul și lumina,
întreaga verde muzică purtată
de câmpu-nnobilat ca o grădină.

Tu ai avea picioare de-ovăz și de porumb,
de trandafiri și de izvoare împletite,
și gleznele de bambus, pulpele
de piersici, și coapse
ca prunele brumate,
și mijlocul încins.
Plopi albi și cenușii eucalipți
legați de umeri, sânii ar fi fost
doi sori înalți, iviți pe mișcătorul
turn agitat, de crengi.

Și creștetul tău însuți, iubire, ce-ar fi fost
dacă nu cer tivit cu aștri-n codru.
cu stele coborâte-n sunetul
bălai al părului?

Ridică-te, iubirea mea, te-ntoarce
unde n-ai fost nicicând, fiindcă vreau
cu tine s-aud muzica ce trece
prin câmpu-nnobilat ca o grădină.




Traducere Veronica Porumbacu