Tu în zori n-o trezi, când stăpân,
Mut și blând, numa' somnu-i în zori;
Vin lumini lângă fragedu-i sân,
În obrazu-i, lumină și flori.

Dogorește omătul în perne
Și o mistuie vis în văpăi
Și cu bezne cosița-I așterne
Vălurind peste umerii săi.

Dar, aseară-ndelung, la fereastră,
Ea rămas-a vrăjită privind
Cum prin nouri, pe bolta albastră,
Valsa luna-mbrăcată-n argint.

Și cu cât luna mai clară,
Și pădurea de cânt se umplea,
Își simțea clipa ei mai amară,
În obraz tot mai mult ea pălea.

De aceea pe fragedu-i sân
Și-n obraz vine-I ziua cu flori.
Tu acum n-o trezi, când stăpân
Are somnul prea dulce în zori.

1842



Traducere Emil Burlacu