Ce timp de noapte! Aer de cleștar,
Pământul de miresme amețit…
Eu, fericit, cu sufletul în jar,
Rosti-voi ce, odată, n-am rostit.

Ții minte oare ultima-ntâlnire?
Tot într-o seară-a fost. Nu se clintea un ram,
Tu așteptai schimbând nădejdea pe mâhnire,
Căci eu tăceam… Căci eu nu te iubeam.

Minute grele și inima mult grea
Și gânduri supărate, făr' de rost și rând…
Durea tăcerea ta, durea tăcerea mea –
Zăbranic pe-adevăr și pe cuvânt.

Ci-n seara asta, ție sclav, înfiorat.
Îți cat în ochi, destinul să-mi citesc.
Dacă-am tăcut atunci, acum cu-adevărat
Eu te iubesc. Eu jur că te iubesc!

1854



Traducere Emil Burlacu