O fantasmă-i ca un loc mărunt
unde ochii tăi izbesc cu larmă;
dar de-această blană neagră, crunt
și privirea-ți cea mai grea se sfarmă:

cum un furibund, când e-n turbare
și se zbate-n gol necontenit,
brusc sub gratii zace și dispare
țipătul în perne-năbușit.

Vechi priviri, de care-a fost lovită,
pare că adânc în ea ascunde,
să-nspăimânte-așa, și plictisită
tot privind, în somn să se cufunde.
Însă fața brusc și-o-ntoarce toată,
ca trezită, și-nspre-a ta o poartă,
și-n sticloșii-i ochi rotunzi îndată
tu privirea-n galben chihlimbar
ți-o întâlnești mirat: închisă clar
și aievea cu-o insectă moartă.



Traducere Mihail NemeÈ™