agonia italiano v3 |
Agonia.Net | Regolamento | Mission | Contatto | Registrati! | ||||
Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale | ||||||
|
||||||
agonia Post Consigliato
■ Geremiade
Romanian Spell-Checker Contatto |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-07-29 | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana] | Inserito da Maria Elena Chindea Nevoie n-are-al Domnului Infern de-a focului lumină. Judecata de-Apoi când va veni, sunând din trâmbiți, pământul măruntaiele arunca-va-și și din țărână învia-vor neamuri spre-a asculta verdictul pentru care împotrivire nu-i, și nu vedea-va pupila noastră cele nouă cercuri de munte răsturnat; nici câmpul palid, ce-i de perene ierburi presărat, și unde-arcașul, strecurându-și umbra, a ciutei umbră veșnic urmărește; și nici de foc lupoaica ce-n infimul nivel din musulmanele infernuri mai vechi decât Adam și izgonirea-i; nici violent metal și nici măcar văzutul întuneric al lui Milton. Nu apăsa-va labirint urât din triplu fier și foc chinuitor de păcătoși înspăimântate inimi. și nici de ani tezaur nu păstrează grădina depărtată. Nu vrea Domnul pentru răsplata celor drepți să aibă glob de lumină, teorii în cercuri de tronuri, lux, onoruri, heruvimi, amăgitoarea-a muzicii oglindă, nici profunzimi de trandafir, și nici funestul fast al unui singur tigru din tigrii Săi, și nici delicatețea din asfințitul palid din pustiu, nici vechiul și natalul gust al apei. în îndurarea Sa nu sunt grădini, lumină de nădejdi ori amintiri. Zărit-am în cleștarul unui vis făgăduite locuri: Rai și Iad. Când Judecata de Apoi din trâmbiți sunând veni-va, globul milenar va dispărea și brusc s-or nărui mărețe piramide efemere, atunci culori și linii din trecut vor defini în întuneric chipul dormind, inalterabil, nemișcat, fidel (poate-al iubitei, poate-al tău), și contemplarea acestui imediat chip ne-ncetat, intact, incoruptibil, va fi Infernul pentru păcătoși și Paradisul pentru cei aleși. traducere - Andrei Ionescu
|
||||||||
Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. | |||||||||
La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politica di condotta e confidenzialitÃ