Din noi în noi, confuz comunicante
cascade-n lungul cărora eternă
e numai curgerea aceasta dintr-o pernă
de aer mult în alta, când pe mare
înșurubându-se în valuri paralele
ba soarele ia forma unei plante
ba plantele par zdrențe vechi de soare
pe-amarele paragini de castele.
Lumină parcă, dar și nichel verde.
Aduni o soartă, pulberea dezmierde
ce-ai adunat, ce-a fost mai viu într-însa.
Din poate nava goală-or să rămână
jurnal de bord: epava, vidul, pânza.
Aidoma-n coșmare c-un pahar
pe care-adâncu-l fură și dispare.
Aceleași spume pe aceeași mare
din nou senină. Și aceleași plante
colcăitoare ca aducerile-aminte.
Vom asculta căzând în gol cuvinte
din noi în noi, cețos comunicante.