„La porți, pe pod aud cuvînt,
O voce-aud, măiastră !
Să sune-n voie mîndrul cînt
Sub bolți, în fața noastră !“
Spre paj chiar regele-a grăit,
Rostind, cînd el sosi grăbit :
„Bătrînul vie-ncoace !“

„O nobili, mă voi închina !
Prințese, – aleasă lume !
Belșug ceresc, stea lîngă stea !
De faimă-atîta nume !
Sub bolți atîtea steme
O, pleoape, dar nu-i vreme
Uimirea să vă-ncînte !“

Iar bardul ochii și i-a-nchis ;
Cînt plin se-nstrună-n sală.
Semeț stau cavaleri – ca-n vis
Simt doamnele sfială.
De bardul meșter fermecat,
Să poarte, regele i-a dat
Un mîndru lanț de aur.

„Slăvitul lanț nu-mi dărui ;
Dă-l spadelor fruntașe,
Vitejilor ce-or birui
Mii sulițe vrăjmașe ;
Dă-l sfetnicului cel isteț :
Povara poarte mai de preÈ›,
Poveri și-așa el poartă.

Eu cînt ca pasărea în zbor
Ce-n crînguri se desfată ;
Iscînd în pieptu-mi cînt și dor
Drept plată și răsplată.
Dar cer, de mi-i îngăduit,
Potir de aur șlefuit
Să-l umple vinul cel mai rar !“

La gură duse mult aleasa
Și dulce cupă, cuvîntînd :
„Ferice norocita casă
În care-acesta-i dar mărunt !
Vi-i plină viața ! Luați aminte !
Slăviți dar Pronia, fierbinte,
Și-i mulțumiți, precum fac eu !“