agonia
italiano

v3
 

Agonia.Net | Regolamento | Mission Contatto | Registrati!
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


dello stesso autore


Traduzioni di questo testo
0

 I commenti degli utenti


print e-mail
Lettori: 9312 .



Poemul marinarilor venerici și al femeii depravate
poesia [ ]
din Poemul invectivă (1933)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Geo_Bogza ]

2009-04-10  | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana]    |  Inserito da Yigru Zeltil



Clădit pe mlaștini, somnorosul port
Visa la sud, puțin a mort
Și în el una, a tămâie
Întinsă pe araci ca via
Își făcea gravă meseria.

Era una vestită și până în fund
Bolnavă, peste zăplaz cu gest rotund
Chema prin seară acvatici răzleți
La rol primordial de călăreți
De fiecare dată cu un câștig cinstit
Vindea o pulpă veche și-un sex cam paradit.

Vindea cântând, sirena, ca-n basm și epopeie.
Ca-n navigări vestite descrise-n odiseie:
Veniți la mine marinari
La trupul meu cu tâțe tari
Imaculate, ca de ceară
La sexul meu de domnișoară
Veniți cu bani rotunzi de aur
Să mă plătiți ca pe-un tezaur
La trupu-mi rudă cu natura
De vreți flămânzi să puneți gura
Ca-n navigări vestite descrise-n odiseie
Vindea cântând, sirena, ca-n basm și epopeie.

Frumoasei invitații răspunde un matelot
Marină lighioană, un tatuat pe bot
Părea scăpat atunci din dubă
Cu trupu-i ros de-o neagră bubă;
Ea îl iubi corect, ca orice fată
Scrâșnind din dinți, țipând odată.

Altul cu trudă și oftat de bou
I-se deșeartă-n pântec ca un ou
Stricat de multe așteptări
Când clătinat plutea pe mări
Umplut cu germeni și moloz
Ca orice ou de brav matroz.

Dintr-un gâtlej alcoolic și-un vechi acordeon
Cântau și marinarii cu voci de bariton:
Venim la tine depravată
La trupu-ți copt, păstrat în vată
Tumefiat de mult abuz
La sexu-ți ca un cucuruz
Venim flămânzi încăodată
Primește-ne deci depravată
Vrem pentru inima din noi
Cu mult talent să te despoi
Să te vedem goală la brâu
Și trupu-ți ca un snop de grâu
Când îl va roade un șobolan
Sărind îl vrem, până-n tavan,
Cântau și marinarii cu voci de bariton
Dintr-un gâtlej alcoolic și-un vechi acordeon.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. poezii
poezii
poezii  Cerca  Agonia.Net  

La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politica di condotta e confidenzialità

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!